FACILITATI FISCALE PENTRU ABSOLVENTII DE ELECTRONICA


Angajaţii agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 7221, 7222), precum şi angajaţii persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexa nr. 1;
2. postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
3. au diplomă de absolvire a unei forme de învăţământ superior de lungă durată, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, având înscrisă una dintre specializările: Automatică, Calculatoare, Informatică, Matematică, Cibernetică, Electronică, respectiv una dintre specializările cuprinse în anexa nr. 2, şi prestează efectiv una dintre activităţile prezentate în anexa nr. 1;
4. angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.


Specializările ai căror absolvenţi beneficiază de această facilitate sunt (Anexa 2):

1. Automatică şi informatică industrială
2. Calculatoare, Inginerie electrică şi calculatoare
3. Electronică, Electronică aplicată, Electronică şi telecomunicaţii, Comunicaţii
4. Matematică, Matematică informatică
5. Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată
6. Cibernetică şi informatică economică, Cibernetică şi previziune economică, Contabilitate şi informatică de gestiune.


Documentul integral poate fi consultat la adresa http://www.lege-online.ro/lr-ORDIN-748-2004-(53073).html.

Ştiri & Anunţuri

admitere

Sesiune admitere Septembrie 2017

Pentru sesiunea de admitere din Septembrie 2017, sunt disponibile 22 de locuri fără taxă la Electronică Aplicată...

 
admitere

Cifra de scolarizare 2017-2018

Conform Hotărârii Senatului Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava nr. 59 / 27.04.2017, se aprobă următoarele cifre de şcolarizare...

 
concursuri

Faza finala TIE 2017

Pe data de 28 Aprilie 2017 s-a desfăşurat faza finală a concursului Tehnici de Interconectare în Electronică - TIE 2017.

 
admitere

Cifra de scolarizare 2016-2017

Conform Hotărârii Senatului Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava nr. 50 / 12.05.2016, se aprobă următoarele cifre de şcolarizare...

 
concursuri

Concursul electroMobility 2016

În perioada 13-14 Mai 2016 a avut loc ediţia numărul 10 a concursului studenţesc electroMobility, organizat de către Continental Automotive Iaşi ...

 
concursuri

Faza finala TIE 2016

Pe data de 22 Aprilie 2016 s-a desfăşurat faza finală a concursului Tehnici de Interconectare în Electronică - TIE 2016.

 
concursuri

Faza finala TIE 2015

Pe data de 24 Aprilie 2015 s-a desfăşurat faza finală a concursului Tehnici de Interconectare în Electronică - TIE 2015.

 
concursuri

Premii la concurs microcontrolere 2015

Pe data de 24 Aprilie 2015 s-a desfăşurat Concursul de Microcontrolere şi Aplicaţii "Mihail Konteschweller", organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iaşi. Studenţii facultăţii au obţinut Premiile I şi II şi două premii speciale.

 
admitere

Locuri fara taxa Septembrie 2014

Pentru sesiunea de admitere din Septembrie 2014, la programul de studii Electronică Aplicată din domeniul de licenţă Inginerie electronică şi telecomunicaţii, sunt disponibile 12 locuri fără taxă şi 19 locuri cu taxă...

 
admitere

Cifra de scolarizare 2014-2015

Conform Hotărârii Senatului Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava nr. 54 / 29.05.2014, se aprobă următoarele cifre de şcolarizare...

 
concursuri

Premiul 2 la concurs microcontrolere 2014

Pe data de 16 Mai 2014 s-a desfăşurat Concursul de Microcontrolere şi Aplicaţii "Mihail Konteschweller", organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iaşi. O echipă formată din 3 studenţi ai facultăţii a obţinut premiul 2.

 
concursuri

Faza finala TIE 2014

Pe data de 11 Aprilie 2014 s-a desfăşurat faza finală a concursului Tehnici de Interconectare în Electronică - TIE 2014.

 
educatie

Acreditare masterat electronica

A fost acreditat masteratul Reţele de Calculatoare şi Comunicaţii cu 50 de locuri. Locurile vor fi disponibile la admitere în sesiunea din Iulie 2014.

 
concursuri

Faza locala TIE 2014

Pe data de 25 Martie 2014 s-a desfăşurat faza locală a concursului Tehnici de Interconectare în Electronică - TIE 2014

 
admitere

Inmatriculari admitere Septembrie 2013

Pentru a dobândi calitatea de student, candidaţii declaraţi admişi trebuie să se înmatriculeze în perioada 13-20 septembrie 2013, interval orar 8-16, fără sâmbătă şi duminică.

 
admitere

Inscrieri admitere Septembrie 2013

Inscrierile pentru admitere au loc în perioada 5-12 iulie, Amfiteatrul Dragomir Hurmuzescu (ADH), corp D, etajul 2.

 
admitere

Locuri fara taxa pentru Septembrie 2013

Pentru sesiunea de admitere din luna Septembrie 2013 - organizată după cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, sunt disponibile 7 locuri fără taxă ...

 
admitere

Inmatriculari admitere Iulie 2013

Pentru a dobândi calitatea de student, candidaţii declaraţi admişi trebuie să se înmatriculeze în perioada 24-31 iulie 2013, interval orar 8-16, fără sâmbătă şi duminică.

 
admitere

Inscrieri admitere Iulie 2013

Inscrierile pentru admitere au loc în perioada 15-23 iulie, Amfiteatrul Dragomir Hurmuzescu (ADH), corp D, etajul 2.

 
admitere

Cifra de scolarizare 2013

Conform Hotărârii Senatului Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava nr. 78 / 28.06.2013, se aprobă următoarele cifre de şcolarizare...

 
info

Electronica aplicata pe locul 4 din 19

Programul de studiu Electronică Aplicată de la Universitarea Ştefan cel Mare Suceava s-a clasat pe locul 4 din 19 in ierarhia la nivel naţional.

 
info

Facilitati fiscale absolventi electronica

Absolvenţii specializării Electronică Aplicată beneficiază de facilităţi fiscale - scutirea de impozit pe venit, dacă sunt încadraţi pe un post prevăzut de Ordinul 748/2004.